în revista Apostrof, nr 12/2021

Dincolo de plăcerea discursului, de nuanţarea filiaţiilor şi etimologiilor sau subtilităţile conceptuale legate de păstrarea unui ideal al omului încă preocupat de propria fiinţă, volumul avansează spre reconfigurarea statutului ştiinţelor umaniste, implicit spre reconcilierea segregaţiei artificiale între artă, ştiinţă şi filosofie. Preocuparea pentru impactul pe care îl au toate aceste mutaţii asupra noţiunilor de uman, umanitate, umanism, atenţia acordată revitalizării metodei, a categoriilor de analiză, a instrumentelor de lucru ale teoreticianului şi artistului, ca şi resursele bibliografice excepţionale, sunt lianţi ai acestui volum novator. Este surprins spiritul viu al unui domeniu de cercetare ale cărui rezultate sunt esenţiale în cartografierea spaţiilor interior-exterioare, cu o tectonică imprevizibilă în lumea contemporană; iar aceasta invită atît la revizuirea paradigmelor intra- şi interinstituţionale sau a sistemelor de educaţie, cît şi la „amendarea“ tendinţei încă persistente de a separa net domeniile de cercetare acolo unde acestea acţionează împreună. Iluminată prin dezbateri, contribuţia fiecărui invitat primeşte un caracter de manifest, nu doar prin originalitate, prin afirmarea unor nuclee teoretice, a descrierii unor abordări noi sau a coagulării unor concepte de graniţă, ci şi prin transmutarea discursului iniţial, cu autor unic, într-un construct poetico-teore(ma)tic plural, în care autoritatea devine eterogenă, multiplă şi deschisă, într-o reţea de repere, noduri culturale, intertextualităţi, reinterpretări. Toate acestea sunt (re)generate într-un „plurilog“, ca ecou atît al unui patrimoniu cultural (în sens larg) însuşit şi reprezentat la nivel individual, cît şi al interacţiunii imediate, „democratice“, cu ceilalţi.