pe pagina personală de facebook

(…) narațiunea lui e o samsara imaginată de un mare maestru internațional al șahului (asta o să-l enerveze), iar vocabula e așezată de un pictor pe boabe de orez. Totul perfect, totul la locul lui. Răzvan se ocupă cu faceri de lumi de c nd lumea, cititorii lui o știu prea bine, numai că lumile nebune din Cuțitul japonez sunt chiar lumile noastre, alea cu hohot (de r s și de pl ns deopotrivă), cu mult Bosch (like a Hieronymus Bosch, bro, nu știu la ce te-ai g ndit). R zi și urli în același timp c t trăiești în cartea asta, dar și după ce-ai închis-o, pentru că Răzvan Petrescu știe cum să-ți lipească de creier imagini pentru mult timp sau, în cazul meu, pentru totdeauna, uneori mă g ndesc că dacă el ar fi fost un solist al unei trupe rock, eu aș fi experimentat ce înseamnă să fii groupie. Poate că tocmai cuțitul ăsta japonez l-a făcut să taie bucăți perfecte din lumi posibile și halucinant de reale și să le înfigă în inima bietului cititor, sedus viager de acest „prozar scurt”, cum îi place lui să-și spună, de geniu. Pe scurt, citești și te îndrăgostești. Recitești și iubești.