În Cuțitul japonez, mai mult dec t în volumele precedente, personajele sunt asumat caricaturale. Autorul le tratează ca pe ț nțari, zdrobindu-le pe canava, atent ca pata lăsată acolo să se usuce artistic. Linia melodică specifică fiecărei povestiri, at t de importantă altădată pentru Răzvan Petrescu, e anihilată aici de situații morbide, descrise pe același ton. Prozele comunică tematic printr-o parodiere conspiraționistă a poliției secrete. Fosta Securitate, SRI-ul, grupurile de afaceri se topesc într-un fel de masonerie dacopată, cu eminențe orwelliene purt nd nume de tarabostes. Nu lipsesc parabolele cu poantă metafizică (duc spre non sequitur). (…) Exact cum vă spuneam. Băieții de mingi sunt despoții de m ine. (…) Răzvan Petrescu nu-ți dă voie să-l apreciezi pe bucăți, ci numai integral.
