în Dilema Veche, nr. 916

(…) mă bucur să salut apariția în limba rom nă a primei traduceri a unei opere majore a Hildegardei, Scivias (părțile I-II), datorată doamnelor Marinela Diana Marinescu și Lavinia Grijac (Polirom, 2021). E unul dintre volumele care reconfirmă menirea colecției „Biblioteca medievală”, coordonată de Alexander Baumgarten, de a îmbogăți cultura noastră cu o dimensiune pe care, din varii motive, nu o avea cu anii în urmă. Scivias, un cuv nt inventat, însemn nd „cunoașterea căilor lui Dumnezeu”, trimite, de fapt, la experiența vizionară pe care Hildegard, deși o trăia din fragedă copilărie, o așterne în scris abia în a doua parte a vieții, la recomandarea duhovnicului și, mai t rziu, cu încuviințarea luminată a papei Eugeniu al III-lea. Ceea ce distinge aceste viziuni este caracterul lor exegetic. Cu alte cuvinte, ele propun imagini simbolice prin care codifică vizual și decodifică exegetic revelația creștină. Hildegard își trăiește credința cu o intensitate sinestezică, angaj nd toate simțurile omului interior. E un univers al luminii și al sunetelor, al culorilor și al armoniilor, al simbolurilor care trimit, fără îndoială, la lunga istorie a revelațiilor extatice vechi și nou-testamentare, dar care au, în această operă, o indiscutabilă originalitate.