în Observator cultural, nr. 1089

Autorul acestei cărţi, eminent profesor de literatură rom nă, pe c t de ataşat de obiect, pe at t de sceptic în privinţa şanselor acestuia de rezistenţă la eroziunea timpului, propune o reexaminare neconcesivă a istoriei literaturii rom ne: a clişeelor, a malentendu-urilor, a suprainterpretărilor, a distorsiunilor de receptare care o consolidează ca „ficţiune“ şi, simultan, o subminează ca naraţiune credibilă. Eugen Negrici reconstituie, cu o mare vervă ce disimulează, în fond, amărăciunea, traseul travestirii unei iluzii în certitudine: anume că literatura rom nă e o „mare“ literatură şi că istoria ei curge pe un făgaş sigur, fără întreruperi, fără accidente, fără devieri ale cursului. Iluzie configurată în acord cu necesităţile autolegitimării naţionale, cu tendinţele mitizante ale spiritului rom nesc (nu cred că poate fi lesne ocolită sintagma de „spirit rom nesc“, cu o anume încărcătură esenţialistă), şi instrumentată ideologic în diferite etape ale istoriei noastre, mai cu seamă în perioada comunistă.