pe filologisme.ro

E.L. – această primă parte a cărții ne-o prezintă pe Hortensia Papadat-Bengescu prin ochii lui Eugen Lovinescu, într-un mod subtil, ca fiind o femeie „prea cerebrală”, matură, delicată, sensibilă, care, la invitația lui Eugen Lovinescu de a scrie la cenaclul său, a simțit că dacă avea să-și publice textele însemna că „trebuie să-și arate sufletul unui public” (p. 19). Cu mult tact, Ana-Maria Sandu surprinde astfel de momente-cheie în construcția personajului său și, mai ales, în relația dintre Hortensia și Eugen L. Fără studii universitare – în special, din cauza părinților săi, care nu au lăsat-o să-și urmeze visul de a merge să studieze la Paris –, măritată la 20 de ani, cu cinci copii și cu o puternică dorință de a scrie, cam astfel ne este înfățișată Hortensia, căreia i-a fost descoperit acest balet literar prin scrisorile pe care a început să le scrie și care erau „literatură pură”, așa cum le numește însuși Eugen Lovinescu. (…) Momentul de trecere spre o altă perspectivă asupra vieții Hortensiei îl reprezintă decesul lui Eugen Lovinescu, cu care se și încheie partea înt i a cărții. Maturitatea cu care Hortensia „le dădea corpurilor lor o anumită stabilitate” din prima parte este văzută în partea a doua prin intermediul unui corp fragil, care începe să-și arate limitele. (…) ultima parte a cărții este construită într-o notă mult mai sensibilă – sau poate este doar percepută așa – și mult mai apăsătoare, dat fiind că nici trupul, nici mintea nu își mai găsesc stabilitatea de odinioară.

Hortensia Papadat-Bengescu. Străina este o biografie romanțată care pornește dintr-un moment al maturității Hortensiei, care își descoperă tainele scrisului, destinatarul și trăirile puternice într-un context mai puțin fericit. O viață de om literaturizată într-o notă estetică extraordinară, prin delicatețe, empatie, tristețe și zbucium.