în Dilema veche, nr. 917

Niciodată singur (Editura Polirom), acesta e titlul cărții în care Andrei Șerban își evocă prieteni, parteneri sau colaboratori. Astfel își precizează condiția de artist ce se împlinește în comunitate și nu în singurătate, ca a oricărui om de teatru. El a cultivat-o și a dezvoltat-o cu un talent unic căci și-a manifestat constant capacitatea de contaminare energică și artistică a unor grupuri de v rste, culturi sau istorii diferite. Ceea ce Andrei Șerban își asumă ca statut a fost profund penalizat de criza COVID-ului. De aceea regizorii au fost cei mai destabilizați prin izolarea impusă drastic ce i-a frustrat tocmai de regimul lor de lucru și, grav răniți, și-au căutat sau găsit soluții de compensație. Ca Andrei Șerban care, condamnat la solitudine, și-a revizitat prin scris colegii de o viață sau artiștii care l-au sedus, le-a făcut portrete cu precizie și afecțiune autobiografică, reunindu-i într-o carte scrisă tocmai departe de ei și de fervoarea agitată a repetițiilor. Descindere în timp tocmai pentru că a fost văduvit de prezentul comunitar. Pentru că a fost „singur“, s-a consacrat acestei expediții retrospective și a realizat acest muzeu personal.