- Silviu ROMANIUC
- Dosar de presă
- 0 likes
- 128 views
Cartea este construită schematic, ca un puzzle, neținîndu-se cont în totalitate de înlănțuirea cronologică a faptelor, încă din prima pagină fiind consemnată moartea lui Anghel, moment declanșator al gîndurilor lui Arhip despre însemnătatea morții și, totodată, mișcare ce ar trebui să țină trează atenția cititorilor pe parcursul lecturii pentru descoperirea criminalului. Totuși, miza (micro)romanului e alta. Nu moartea lui Anghel e relevantă, ci gîndurile lui Arhip despre moarte și modul cum acesta le proiectează. Gîndurile lui Arhip despre moarte, prezența Georgetei, bunica acestuia, sînt mereu influențate de prejudecăți și de obiceiuri, de povești. (…) Deși e de întindere relativ mică (140 pagini), Să nu lași moartea să te găsească este un (micro)roman care reușește să puncteze multe aspecte sensibile și problematizante deopotrivă, interpretările fiind unele dintre cele mai diverse.