în Suplimentul de cultură, nr. 751

Universitarul clujean formulează, într-o manieră liberă și fără rigori academice excesive, un proiect de a înțelege „ceea ce rămîne încă de gîndit ori de cîte ori ai făcut-o deja și pe care mintea nu îl poate niciodată dizolva“ (p. 10). O face însă (și aici cartea devine și o savuroasă ironie) reformulînd te­me și întrebări ale filosofiei serioase, ale „filosofiei prime“, care are în vedere principii, cauze și finalități ultime ale lucrurilor. De exemplu, reformulează vechea întrebare a lui Leibniz de ce există mai degrabă ceva decît nimic printr-una proaspătă: de ce mereu rămîne ceva mai degrabă decît nimic? Prima este periculoasă de-a dreptul: Moromete, scrie Baumgarten, l-ar putea oricînd pune în dificultate, întorcîndu-i intero­gația (pe ce te ba­zezi?). Așa­dar, este vorba despre o metafizică a celor care nu pot sta sub nici o rigoare metafizică: resturile, firimiturile, nu esențele sau principiile ființei.