în Formula AS, nr. 1489/2021

O minte exersată în lecturi învață să deosebească fibra na­turală care rezistă la temperaturi înalte de cea sintetică sau să distingă amestecurile în proporții diferite. Florin Lăzărescu e fra­pant de natural, de autentic. Dar ca să ajungi la acest tip de scriitură e chiar mai greu decît atunci cînd dai frîu liber imagi­na­ției. Cu atît mai mult cu cît trebuie să constru­iești identitățile perso­na­jelor, să sugerezi bio­grafii, să le angrenezi în­tr-o poveste mai ales prin felul lor de a vorbi. Florin Lăzărescu reu­șește admirabil acest tip de proză realistă aparent simplă, pe înțelesul ori­cui, care ne face să intrăm în trăi­tul altora. Reinventarea realității prin limbaj specific dă în roma­nul lui intensitate umană și tex­tură emoțională banalului coti­dian. Urmărindu-i în timp proza și publicistica, îi apreciam și pî­nă acum auzul muzical, capa­citatea de a-și plasa so­cial personajele prin felul cum vor­besc, spiritul ludic, dar și faptul că textele lui cu oameni obișnuiți se des­chid spre interpretări sociologice ale derivelor contemporane și mai ales spre zone în care se ames­­te­că frumusețea și sordidul, bună­tatea și cruzimea, dem­ni­tatea și umilința. Asta se vede, se aude și în Noaptea plec, noap­tea mă-ntorc, în care regăsim o reali­tate familiară rom nilor, care in­cită la co-relații personale.