în Observator cultural, nr. 1080

Reacțiile pe care cartea Vanessei Springora le-a provocat vorbesc fără urmă de îndoială despre nevoia vitală de a rupe tăcerea. În majoritatea cronicilor la Consimță­mîntul (și au fost multe, în marile publicații din Europa și SUA, cartea fiind tradusă în peste 22 de limbi) se menționează și ce urmări a avut această carte asupra abuzatorului. Îmi place să cred că motivul acestor lămuriri nu ține de cancan și de o curiozitate strict centrată pe un individ, ci de nevoia de a vorbi despre schimbarea pe care o astfel de carte o poate face. Nu ca pedeapsă pentru cineva anume, ci ca mesaj puternic despre toleranța zero pentru abuzuri și pentru complezența vătămătoare față de așa ceva, în numele puterii și al statutului social.