pe alecart.ro

Ceea ce îi reușește lui Florin Lăzărescu în acest roman aș spune că nu e atît recuperarea lumii șantierului sau a unui limbaj care pulsează de autenticitate, nu e nici măcar impresia de viață adevărată în liniile ei mărunte – căci amprenta prozelor anterioare e recognoscibilă și există deja un stil și o viziune marca Lăzărescu. Ceea ce îi reușește este, în primul rînd, personajul. Un om în imediatul căruia te situezi încă de la primele pagini, pe care îl recunoști, deși e posibil să nu-l fi întîlnit niciodată, fiindcă variante ale lui fac parte din memoria fiecăruia dintre cei care au vîrsta copiilor lui Pavel. E un om surprins în datele fundamentale cu un minimum de mijloace. E un om dintre cei pe care tot mai des îi vedem cum se pierd, pentru că generația lor e subsumată unor alte vremuri.