Bastian îşi arogă, de asemenea, statutul de „thriller abisal”, de roman gotic. Scriindu-l, m-am convins încă o dată că, orice aş face, aleg aceleaşi premise „tari”, că merg înspre aceleaşi „temeiuri” narative: decadent, maladiv și macabru, înspre imaginarul psihotic, delimitînd iarăşi un „caz”. Protagonistul meu este tot un depresiv, un melancolic, de data asta, un vinovat-nevinovat-perfect-convins-de-vinovăţia-lui, trăind permanent cu o culpabilitate faţă de propriul sine, făcînd eforturi disperate de a ispăşi o vinovăţie primordială printr-o alta, de circumstanţă... [...] Dar de care se agaţă pentru a-şi urma mult doritul proiect al ispăşirii. Acum, că-mi evoc aceste detalii, mi-e dor de compania lui Gregor Carp. E curios cum în anumite momente mi se face dor de unul sau de altul dintre personajele mele. Este una dintre cele mai frisonante şi mai autentice trăiri.
