În ultimul roman, Bastian, spațiul urban este înlocuit de spațiul mai intim al casei. Casa Carp este un loc hibrid și paradoxal, halucinant în nefuncționalitatea sa. Amestecînd frumusețe și prost gust, constant agresată și invadată de lumea exterioară, cotrobăită și chiar profanată de „celălalt”, această casă absurdă nu este decît proiecția mlaștinilor minții lui Gregor, adăpostind, în meandrele sale, creierul în formol al geamănului său mort Bastian. Creierul prin care Gregor, vinovatul-nevinovat, gîndește, vede, înțelege... Niciodată supusă modelor trecătoare ale momentului, mereu coerentă cu sine și fidelă obsesiilor sale cele mai profunde, fiind înzestrată cu o viziune proprie, închegînd un univers cu o atmosferă specifică și bine conturată, proza borderline a Dorei Pavel apare, în panorama literaturii rom ne actuale, ca un monolit dur și compact, negru și solitar. Nepastișînd modele străine sau autohtone, neconfecționînd texte sterile de citit doar de critici literari, nescriind romane-fluviu megalomane care nu dovedesc nici un respect față de cititor, Dora Pavel scrie de vreo 20 de ani același mare roman, ramificat în mai multe romane... Romane neuro-gotice așa cum s-ar putea scrie doar în era postmodernă.
