Cornul inorogului propune înregistrarea unor stimuli externi și interiorizarea lor, un studiu liminar despre înțelegerea corporalității și a intimității, nu neapărat cu un altul, ci cu propria persoană și, la final, decantarea unei substanțe a vieții de toată mîzga. Miza este dobîndirea unui simț al realității, chiar dacă soluția este găsită de fiecare dată în artă, în scenariile imaginate într-o stație de metrou, contemplînd chipul unei fete tinere parcă desprins din tablouri. Plăcerea care nu exclude vinovăția, abstinența care nu înlătură dorința, perfecțiunea care nu este lipsită de goluri, pe toate acestea Bogdan Crețu le alătură pentru a săvîrși o formă completă, închisă ermetic, fără vreun rest.
