pe alecart.ro

Tind să cred că despre lucrurile cu adevărat importante, care te ating intim și adînc, rămîne prea puțin de spus și mai mult de tăcut. Ultimul roman semnat de Cristian Fulaș, Ioșca, mi-a întărit credința aceasta, prinzînd, între paginile sale, cu o fluență și un firesc al frazei atent construite, tocmai ceea ce se lasă adesea atît de anevoios de cuprins prin cuvinte. Cu riscul de a răpi, poate, ceva din magia lucrurilor nespuse, voi încerca să recuperez măcar o parte din forța fascinației pe care lumea romanului o provoacă. O lume care nu trebuie să facă altceva decît să tacă, să existe dincolo de gîndul celorlalți, pentru a te acapara în liniștea ei atît de plină de viață. O lume care ne arată că intensitatea zbuciumului stă în tăcere, populată de oameni a căror existență e suficientă sieși prin tocmai trecerea lor neobservată.