E imposibil să nu adori picturile lui Aftene, după cum e dificil să nu admiri proza lui L. D. Teodorovici. Înfrățiți, carevasăzică, de supraproducția de fantezie alegorică, doi artiști înscenează mituri pornind de la banalitatea esențială: Mustața lui Dali. Teodorovici umflă cuvintele cu sensuri din încremenirile metafizice ale lui Aftene, intensificînd ritualul letargicului abisal și ducînd în suprasens noul basm suprarealist. La rîndul lui, pictorul traduce realismul magic și tragicul fantast din proza scriitorului în portrete ale interiorizării. E fascinant cum Aftene reușește să deschidă atîtea semnificații în ochii închiși. După cum deschid ochii toate cuvintele unui autor fără secrete la vedere.
