„Multifațetat, pluristratificat, schizoid, romanul Dorei Pavel, Bastian, aduce în scena literaturii rom ne încă o creație (neo)gotică, care se așază alături de Agata murind, Captivul și Pudră și, de ce nu, bovarizînd cultural, lîngă autori precum Emily Brontë sau Edgar Poe. Apăsînd pe pedala eticului în literatură, prozatoarea se menține în tendința romanului de a-și conserva scriitura ficțională sacrosanctă decît în siajul (auto)biografismului autenticist. Bastian însumează drama conștiinței umane puse față în față cu relațiile familiale și corsetul social-judiciar, a imposibilității de a mărturisi pentru propria persoană și pentru celălalt și insanitatea provocată de sentimentul unui nou fin de siècle, toate acestea topite în creuzetul psihologizant și halucinant al unui discurs epic atent migălit și estetiza(n)t.”
