La limită, deși catalizatorul lor scriptural rămîne tot suferinţa teribilă a corpului, putem vedea în splendidele în-chipuiri ale corpului recîştigat ale lui Vintilă Mihăilescu o pledoarie savuroasă pentru redescoperirea scrisului, a rîsului și a logoterapiei – fie ca mijloace esenţiale de întoarcere la (prea)uman, fie ca dovezi irefutabile că, inclusiv atunci cînd medicina pare a capitula în faţa iremediabilului, spiritul îşi găseşte întotdeauna forţa de a se replia.
