Învăluit de mister, profund, cu note apăsătoare și chiar depresive pe alocuri, romanul Dorei Pavel constituie o imagine a unui interior bîntuit de vinovăție, o luptă continuă în a scăpa de acest sentiment, dar și o reprezentare a celor mai ascunse gînduri care l-au determinat pe protagonist să se afunde într-atîta învinuire. Mai mult de-atît, romanul arată o analiză permanentă a unui tînăr care nu uită nicicînd să se uite înspre sine. Sentimentele cele mai profunde care îl bîntuie pe tot parcursul vieții au rămas aceleași care îl țin blocat în acel sanatoriu al minții, încă din copilărie, într-o suferință și zbatere aproape continue.
