pe semndincarte.ro

Cartea nu a pornit ca o carte, ci ca o proză scurtă – o idee mică, rămasă nespusă pînă la urmă în cele peste cinci sute de pagini, dar care continuă să mă urmărească. Voiam să scriu o povestire despre iubirea nesfîrșită dintre un tată și fiica lui. Urma să fie un text de la coadă la cap: fata a făcut o prostie, habar n-aveam ce, și îl cheamă pe taică-său să o recupereze de pe unde a ajuns ȘI EL VINE. Asta era toată ideea. M-am apucat să scriu și pe urmă m-am gîndit: totuși, ce prostie a făcut fata? (…) Prima frază a romanului, adică sfîrșitul, s-a scris în prima zi. De multe ori, m-am gîndit să schimb totul, dar era singurul parcurs natural al unei asemenea povești.