Dora Pavel în dialog cu Constantin Piştea, pe citestema.ro

„Munca la un roman nu e uşoară. E splendidă. Te obligă la o viaţă dublă. Îl porţi cu tine în gînd, clipă de clipă, timp în care continui să trăieşti <>, să te prefaci, adică, atent la cei din jur, la ce ţi se spune, dar o faci mereu <> de personajele tale, care nu te slăbesc un minut, sînt nu doar egoiste, acaparatoare, ci de-a dreptul impulsive, te bat la cap cu problemele lor zi-noapte, te sechestrează la modul penal, dar cine să depună plîngere? Şi, deşi ştii ce te-aşteaptă ‒ ai mai trecut prin asta, ştii că abia după prima elaborare începe calvarul construcţiei, cînd unele fapte, capitole se pretind a fi înaintea altora, cînd caracterele se iau la harţă şi tu încerci să le împaci, să negociezi, cînd totul degenerează într-o licitaţie înnebunitoare ‒, totuşi cedezi şi te înhami, înfiorat şi epuizat, la noul travaliu.”