în Observator cultural, nr. 1037

Rom nia din povestirile lui Dan Lungu nu este cea din cărțile de istorie. Sau, în orice caz, nu este doar atît. Privită cînd cu revoltă, cînd cu nostalgie, cînd cu furie, cînd cu duioșie, observată în tot comicul ei, dar și în infinita ei durere, reflectată de ochii inocenți ai copilului sau de cei obosiți ai adultului, ea se compune din amănuntele traiului de fiecare zi, din poveștile vieților mărunte ale oamenilor obișnuiți. Pentru că o societate nu este formată din numere și statistici, ci din oameni ale căror vieți de zi cu zi poartă urmele confruntărilor cu spațiul în care s-au născut – cu prezentul, dar și cu trecutul lui.