La debutul său în proză, poetul Ștefan Manasia propune, prin Cronovizorul, un roman care poate fi considerat transmedia: o trecere a unui mesaj sau a unui motiv dintr-o artă în alta, dintr-un limbaj artistic în altul. Cotidianul – al nostru, plin de nume proprii, de locuri și de oameni care pot fi pozați – servește ca suport pentru o „distopie cu accente eco”/„narațiune paranoidă”, cum spune, în coperta 4, Alex Goldiș. (…) Cusătura, pe care Manasia o lasă la vedere, este livrescul și transculturalul: personajele nu au contururi proprii, iar limitele lor sînt date de foarfeca șablonului cultural. Ca un fir împletit, lecturile, filmele văzute, mass-media creează o realitate globală, una pe care personajele sînt agățate fără a o influența. Dar tensiunile (tensorii) din aceasta influențează viețile tuturor.
