pe legrandcontinent.eu

Toți copiii librăresei este deci atît un roman al feminității, cît și al copilăriei. (…) Viața devine o luptă pentru supraviețuire și creșterea unui copil o sarcină aproape imposibilă. Cuvinte de neconceput încep să iasă din gura părinților înspăimîntați: „anemie”, „rahitism” (…) Dar în acest teribil peisaj social, format din cozi interminabile, părinți epuizați și disperați, exuberanța copilăriei explodează cu o forță incredibilă. Spectacolul este atît deranjant, cît și liniștitor pentru librar, care oscilează între amintirile ei dureroase și bucuria oferită de apropierea acestor ființe care persistă să trăiască și să înflorească în mijlocul molozului. Această dihotomie pozitiv-negativ, viață-moarte articulează profund romanul Veronicăi D. Niculescu, atît îndrăgitor, cît și înspăimîntător, luminos și întunecat.