Dintr-o nevoie imperioasă de a face ordine și de a pune în ordine evenimente, fapte, decizii politice sau personale, Ovidiu Nimigean dă literaturii un volum foarte consistent despre care se va vorbi în mod cert ani buni de acum înainte. Pledoaria lui pentru Proust devine cadru, pretext și element integrator (liant), ceea ce nu poate decît să satisfacă orgoliile iubitorilor de literatură franceză. Cercetarea continuă a celor cuprinse în În căutarea timpului pierdut devine un exercițiu (extrem de) personal de căutare a ceea ce îl definește pe scriitor – setul de valori și credințe din care au izvorît cărțile acestuia.
