în Dilema veche, nr. 860

Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic e, cum spuneam, admirabilă și își merită locul în orice bibliografie literară a modernității noastre. Ca unul care chițibușărește el însuși după autori uitați, sînt invidios pe Cristian Preda (îmi închipui ce plăcere i-a oferit cercetarea sistematică a atîtor colecții și arhive) și solidar cu el. Cu atît mai mult cu cît nu s-a oprit la surse, procedînd ca un istoric literar pursînge și documentînd pînă la a șaptea spiță și literatura secundară (de la Călinescu și Lovinescu la Paul Cernat și Mihai Iovănel). Prin comparație, m-a surprins să constat că tratamentul pe care Ioan Stanomir îl aplicase acum cîțiva ani acelorași pașoptiști era unul mai degrabă rapsodic... Or, ce oferă Cristian Preda aici e aproape o istorie antologică a literaturii. Și anume, una ghidată după un criteriu subaltern în raport cu esteticul, dar primordial față de temperatura reală a epocii.