Din intinsul monolog al protagonistului se contureaza o figura memorabila, de loser perfect, indragostit fara speranta de o hippioata bine ancorata in realitate, student, amant si prieten mediocru. Un om al vorbelor mari, nedigerate bine, si al faptelor de un demonism marunt, penibil. Arunca in vitrinele magazinelor cu pietre pentru a creste in consideratia amicilor, se inchipuie bolnav ca sa ajunga in centrul atentiei, se rade in cap in toiul iernii si isi tatueaza pe teasta un desen hidos, bea pina la pierderea mintilor si vomita pe el... Nimeni nu ne iubeste, sigiliul de indiferenta colectiva ce apasa tinara si idealista generatie, se transforma in <>, un indemn mobilizator si o consolare intotdeauna la indemina. Trairismul milenarist, ca si cel al framintatilor ani 30, e inteligent mimat si parodiat, prin mecanica previzibila cu care se rezolva marile probleme spirituale. Un roman excelent, exploatind cu inteligenta, nerv epic si simt dramatic viata unui erou de risu -plinsu .