- Nicoleta MUNTEANU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 115 views
(…) o carte de povestiri foarte, foarte scurte, un adevărat exercițiu de virtuozitate. Ceea ce tulbură încă de la început în aceste bucăți impecabil cizelate este firescul cu care se povestește: tonalitatea vocilor, indiferent de subiectul „mărturisirii”, e de o extraordinară claritate. Nu despre seninătate interioară este vorba, ci despre un echilibru susținut cu precizie indiferent de registru și de temă. Fiecare glas se individualizează perfect, se aude și transmite o experiență, un moment, o stare, o suită de amintiri, o percepție asupra relațiilor de familie. Cele mai multe presupun un exercițiu de detașare, o anumită răceală care, în mod extraordinar, nu exclude nostalgia, suferința, dezamăgirea, uimirea, deprimarea, deruta. Aceste emoții sînt decantate și apoi se potențează prin chiar actul rostirii, al redării experienței trăite, cam în același mod în care o melodie, executată cu o perfectă stăpînire a tehnicii, face să vibreze mai acut emoția – nu în interiorul celui care interpretează, ci în sufletul celui ce ascultă și este purtat de multitudinea de sonorități.