Scriitura Simonei Sora nu este deloc complezentă. Dimpotrivă. Poetica complezenței e disecată, așezată și ea sub lupa analizei, însă niciun moment în mod ostentativ. Firele care brodează ieșirea din obediența unui anumit tip de a scrie, de a înfățișa lumea și oamenii săi se trag, iar acest aspect este evident în ciuda subtilității metodei folosite, din așezarea înăuntrul literaturii, din ochiul atent al unei scriitoare care, înainte de a pune sub lupă o realitate, e în primul rînd o deplină cititoare – așa cum cititoare sînt și Maiele ei și ar trebui să fie fiecare om întreg, dincolo de complezențele lui. De aceea, un elogiu al lecturii care creează a-complezență/originalitate e ceea ce impune oricărui cititor al Complezenței autoarea acestei cărți.
