în revista Cultura

E. Copilaș: De ce tonul utilizat în Izgoniții, ultima parte a trilogiei, este mai introspectiv și mai bogat în analogii comparativ cu tonul alert și evenimențialitatea abundentă din primele două părți ale trilogiei? Este sau nu voluntară schimbarea stilisticii în Izgoniții?

V. Ernu: Da, e puţin schimbată stilistica și chiar construcția. Era nevoie de a mai schimba ceva, de a mai aduce noutate. Mai era problema imensă a faptului că eu nu mai puteam fi martor direct decît la începutul şi finalul poveştii. Mă ocup totuşi de începutul secolului XX, unde nu aveam cum să fiu. Lipsa martorului-autor a și influențat această schimbare de registru şi construcţie. E o alegere voluntară, dar și cumva impusă de situație, de subiect. Pînă la urmă, cred că a fost o alegere bună.