- Alexandru CĂLINESCU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 168 views
Ioan T. Morar, scriitor cunoscut (poet, romancier), este și o persoană plină de umor, cu un extraordinar simț al replicii și deosebite însușiri de parodist. El publică acum o carte savuroasă, Fake news în epoca de aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă (Polirom), care reconstituie, cu mare grijă pentru detaliul revelator, societatea rom nească de dinainte de 1989. Este, totodată, și o carte cu caracter autobiografic, fiindcă autorul transcrie experiențe personale, arătînd – cu onestitate – că a încercat, și a reușit, să nu facă compromisuri cu regimul: nu a fost un „disident”, dar are conștiința curată și e mulțumit că, de cîte ori a avut ocazia, a jucat farse politrucilor, Securității și cenzurii. (…) Reconstituind o epocă în care au domnit falsul, absurdul și arbitrariul, cartea lui Ioan T. Morar este o carte tonică: ea arată că puteai totuși, prin umor și prin refuzul compromisurilor, să rămîi cu coloana vertebrală dreaptă.