în Dilema veche

Editura Polirom a publicat recent antologia Reportajele mele. 1927-1938, ediţie îngrijită de Lisette Daniel-Brunea, cu cele mai frumoase și mai tulburătoare reportaje ale sale, care arată o față prea puțin știută a societății rom nești din glorificatul interbelic.

„De la Caragiale nu s-a inventat nimic nou”, scria, în 1928, F. Brunea-Fox, cel pe care Geo Bogza îl considera părintele reportajului rom nesc şi căruia Tudor Arghezi îi admira „inteligenţa sclipitoare”. Constructivist discret – a publicat o singură carte în timpul vieţii –, F. Brunea-Fox îşi cîştigase în epocă apelativul de „prinţ al reporterilor”, iar reportajele sale extraordinare din mahalaua Bucureştilor interbelici, cele despre leproşii dintr-un lazaret din Delta Dunării sau cele de pe insula Ada Kaleh îl făcuseră pe Ovid S. Crohmălniceanu să constate că, deşi sub semnul vitreg al efemerului, „păstrează o nemaipomenită prospeţime”. Secretul constă în poezia care se strecoară pe negîndite în reportaje şi într-un simţ extraordinar al vieţii.