în Suplimentul de cultură, nr. 686

Ca un adevărat Robinson Crusoe, personajul lui Cognetti, pe care-l putem asimila cu ușurință scriitorului, se simte ca un stăpîn pe moșia sa și învață tot felul de lucruri: să spargă lemne, să aprindă un foc pe furtună, să sape și să semene o grădiniță de legume, să mulgă o vacă și să facă baloturi de fîn, dar ce îi reușește cu adevărat este să simtă pustnicia. (…) Aici, mai mult decît în Cei opt munți, Cognetti pune accentul pe influența negativă a omului asupra naturii, mizînd pe aceeași scriitură atașantă și plină de miez, cu descrieri ample și lecții de viață, făcînd trecerea de la naratorul preocupat mai degrabă de poveste și de psihicul uman în contact cu natura către cel dornic să se implice și să semnaleze efectele negative ale prezenței umane.