Primul om, cartea care ajunge la cei de azi în forma ce adună, laolaltă, note, bruioane şi pagini închegate, recuperează imaginea unui Camus ce evoluează şi se transformă în anii de după decernarea Nobelului. Se simte în acest Camus o adiere a morţii, dar şi o energie creatoare ce contrazice legenda epuizării sale scriitoriceşti. Izolat, detestat de stînga şi de dreapta radicală cu egală pasiune, însingurat şi încăpăţînat, Camus alege să se investească în Primul om cu disperarea pe care doar presimţirea difuză a morţii o poate dărui cuiva. (…) Romanul postum al Camus este un bildunsgsroman algerian. Pînă în pragul morţii, chiar şi atunci cînd este atacat cu ferocitate şi denunţat ca duşman de cei care îl privesc cu suspiciune, ca pe un trădător, Camus nu a renunţat să se identifice cu această Algerie populară, toridă, însîngerată. (…) Primul om este cronica, nostalgică, a unui timp care ajunge la capăt: după numai cîţiva ani de la moartea lui Camus, algerienii europeni dispar din istorie, îndreptîndu-se spre patria franceză pe care unii dintre ei nu o văzuseră niciodată pînă atunci.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.