(…) deşi romanul are destule detalii ce ţin de intimitatea familiei, impresia finală e că se păstrează un echilibru atît în privinţa ataşamentului pentru unul dintre părinţi, cît şi în legătură cu cît de mult se poate face public din tot ce ar fi interesant în legătură cu Liv Ullmann şi Ingmar Bergman. (…)
Romanul lui Linn Ullmann e ca o durere plăcută. E o lamă fină cea care produce tăietura de aici, o lamă care separă lumea mamei de cea a tatălui şi permite unei linişti aproape nefireşti să se reverse peste un trecut greu de înţeles.
