pe omiedesemne.ro

Toți copiii librăresei e o carte cît o lume, deși în ea apar relativ puțin personaje, iar cadrul în care se desfășoară depășește rar granițele „cartierului” în care se află. (...)

Veronica D. Niculescu ne invită în librăria ei nu cu aerul expert al unui romancier care pretinde că deține tot adevărul despre o perioadă care se cere mereu revizuită în esențele ei de urîțenie, de frumusețe sau de generozitate. Aceste esențe, fiindcă sînt importante în economia cărții, ne sînt livrate, așa cum se spune și așa cum se cuvine, în sticluțe mici. Dar nu e ăsta tot farmecul? De ce am avea nevoie de revărsări de ură sau de recriminări? Poate că mai e nevoie și de altceva, anume de o privire care să vadă lucrurile din alt unghi. Și ce să ne spună acea privire? Că și atunci s-a trăit, s-a iubit și s-a murit ca și azi. Sigur că lucrurile sînt diferite în prezent, dar cine sîntem noi să judecăm un om?