Generos pînă la limita suportabilității, autorul biografiei a păstrat într-un echilibru perfect admirația profundă pentru scrierile lui Caragiale și atitudinea empatică pentru scriitorul însuși.
Datorită lui Bogdan-Alexandru Stănescu, Caragiale se transformă sub ochii cititorilor într-un personaj, unul care-și scrie propria poveste, fără să-și piardă nicio clipă luciditatea și echidistanța față de propriile fapte și gînduri. Introspecția, cea atît de (ne)caracteristică multora dintre personajele scrierilor sale este unul din motoarele biografiei. Faptul că a ales scrisoarea ca formă stilistică este, dincolo de reverența față de dramaturg, o dovadă a faptului că însuși autorul cărții despre care vorbim aici este un excelent scriitor. (…) spre deosebire de multe alte biografii (romanțate sau nu), cea despre care vorbim aici are ceva cu totul aparte: o să găsiți strecurate prin paginile cărții, printre șirul de evenimente, fapte și oameni cu care s-a intersectat Caragiale de-a lungul anilor, cîteva detalii care țin de biografia autorului; în prima parte a cărții (cu precădere), Bogdan-Alexandru Stănescu strecoară cîteva amănunte (plasate intenționat în firul cronologic al acțiunii) menite să devoaleze admirația scriitorului pentru anumiți profesori universitari, dar și felul cum a reușit să-l cunoască atît de bine pe Caragiale. Cu alte cuvinte, cum și l-a apropiat BAS pe Caragiale aflăm citind printre rînduri.
