în revista Convorbiri literare

Constantin (Polirom, 2019) e şi un roman al Bucureştiului studenţesc din jurul anilor 2000, cu toată colcăiala neprietenoasă cu provincialii, dar şi unul al boemiei donquijoteşti, care presupune, odată cu idealismele de tot felul, limitări maximale în toate privinţele. Dostoievskianismul din filigranul noii poveşti e ajustat pe dinamica modernă a existenţei urbane, căci întîlnim în romanul lui Iulian Bocai date esenţiale din problematica recentă a supravieţuirii într-o capitală care macină fără milă bani şi destine. Indiferent de vîrstă, extracţie socială sau profesie, personajele se întîlnesc pe o aceeaşi scenă a convieţuirii tragicomice, cu prezent şi viitor deopotrivă spectaculoase şi imprevizibile. (…) Roman al boemei studenţeşti, al oraşului ucigaş de suflete şi al singurătăţilor sale neştiute, Constantin al lui Iulian Bocai e o frumoasă poveste despre cei atît de uitaţi, dar atît de iubiţi. N-aş zice că e una foarte des întîlnită, în proza noastră actuală, şi asta-l individualizează încă o dată pozitiv pe autor.