în revista Steaua, nr. 2

Scriind ca și cum nu nimic s-ar fi întîmplat, romanciera tîrgumureșeană Alina Nelega, voce optzecistă cu referințe în materie de jurnalism, dar și de proză (romanul Ultim@ vrăjitoare, 2001) și dramaturgie, izbutește să acopere primele două rețete, căci lumea și personajele ei rămîn prinse în mîzga penuriei dictaturii din ultimul deceniu ceaușist, sordidul făcînd casă bună cu frustrările și cu lipsurile, în timp ce peisajele geografice și sociale prin care își plimbă protagoniștii se recomandă ca niște locuri unde nu se petrece mai nimic. Firește, la mijloc este o iluzie cultivată de prozatoare în perspectiva lui als ob, căci în roman nimicul ia forma unor întîmplări care, în succesiunea derulărilor temporale, se vădește a fi însuși destinul mîzgos și cam trivial al celor prinși în pînza narațiunii.

Alina Nelega are darul surprinderii atente a detaliului, cu o memorie a anilor 1980 cu adevărat remarcabilă. Mediile prin care își plimbă eroii lipsiți de eroism, bieți tineri intelectuali în curs de formare iar apoi luptînd cu împrejurările vieții, sînt credibile, fie că este vorba despre redacția unei reviste studențești, fie că se evocă restaurantul scriitorilor ori că se intră în intimitatea unei familii cu două sau chiar trei generații.