În haosul aparent al realității, îmbibat de fantezie şi frenezie, Doina Ruşti caută firescul, umanul. Iubirea este atît resortul care menține un echilibru în acțiunile personajelor, cît și o justificare a acestora. După cum se întîmplă și în Iliada lui Homer, frumusețea răpitoare a femeii aruncă în război suflete gata să sacrifice totul. Homeric plasează personajele și acțiunea în mahalaua Gorgani, pe străzile Bucureştilor sau în pădurea plină de mistere, rescriind, într-un scenariu contemporan, povestea tumultuoasă a iubirilor pătimașe. Un singur personaj se distinge întru totul în această lume pradă slăbiciunilor, iar identitatea lui este dezvăluită abia la final. O mînă nevăzută care se joacă, fără oprire, cu viețile oamenilor, asemenea unui maestru păpușar. Acesta este şi elementul-surpriză al scrierii.
Doina Ruşti creează suspansul într-un mod inedit, te determină să aștepți cu sufletul la gură următorul capitol, cu speranța că misterul va fi elucidat. Mereu apare un detaliu nou, care conduce către altă poveste. Şi tot aşa, pînă la mărturisirea care lămurește cititorul. O mărturisire sinceră, care frapează prin dramatismul ei. Citiți şi voi romanul pînă la final şi savuraţi victoria de a fi înţeles ce a vrut oare să spună autorul.
