în Suplimentul de cultură, nr. 680

Este o carte cu model. Pe cîntecul de fundal curg poveștile copiilor. Modelul e limpede. Vocile sînt distincte. Ecuațiile sînt relativ simple, pentru cititorul atent. E cea mai lungă dintre cărțile mele și cea mai poveste-poveste.

I-am căutat amploarea și simplitatea. E o poveste de dragoste și de spaimă. E o poveste pe care n-aș fi putut să o scriu acum zece ani. Mi-a trebuit timp și mi-a trebuit mai ales vîrsta – ca să pot înțelege mai bine tot ce-am trăit noi atunci. Și mi-au trebuit alte cărți scrise, ca să fiu în stare să spun. Nu e o carte despre comunism. E o carte despre viață, despre timpuri trăite de noi. Firul timpului nostru nu se rupe grosolan în două, atunci și acum. E viață și-atît. Despre o bucată de viață de-a noastră am scris, folosindu-mă de personajul Silvia Albu. Despre „crunte vremuri minunate” am scris. Despre copii și tineri, despre femei și bărbați deopotrivă, despre prezențe și absențe. Mi-am amintit și mi-am imaginat, scriind cartea asta. Am avut nevoie să o scriu.