Cei doi (autori) au reconstituit în detaliu cadrul general al alegerilor din 1919 (context politic, reglementări ş.a.) şi au analizat consecinţele – chiar dacă nu au insistat asupra aspectelor tehnice ale sistemului. Mai mult, au mobilizat un colectiv de peste 30 de cercetători, care au realizat studii de caz pentru 31 din cele 78 de judeţe (circumscripţii electorale) de acum un secol. De aici subtitlul Alegerile parlamentare din 1919 „la firul ierbii”. (…) Ar fi de dorit, chiar dacă azi mulţi se feresc de istoria locală, ca studiile să fie continuate. E nevoie de istorii electorale judeţene; imaginea generală rămîne incompletă şi înşelătoare fără imagini „de la firul ierbii”. E adevărat, nici acestea nu spun mare lucru dacă sînt rupte din ansamblu. Coordonatorii au intervenit printre studiile de caz cu „bilanţuri parţiale” regionale, absolut necesare în condiţiile în care nu doar contextul era diferit de la o regiune la alta, dar şi sistemul electoral din Vechiul Regat şi Basarabia a fost diferit de cel din Ardeal şi Bucovina.

Pentru istorici, volumul Rom nia Mare votează...este important şi prin informaţiile pe care le aduce, şi prin direcţiile de cercetare pe care le deschide. În plus, cu siguranţă reuşeşte mai bine decît lucrarea AEP „să apropie cititorul, votantul din Rom nia de astăzi, de atmosfera specifică primelor alegeri parlamentare din Rom nia Mare”.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.