Viața, moartea și iar viața criticii de film este dedicată memoriei lui Alex. Leo Șerban, iar primul eseu îi apreciază acestuia succint opera critică și influența culturală. (…) Număr pe degete volumele rom nești de eseistică la fel de satisfăcătoare intelectual ca acesta. Nimic demodat-impresionist în exprimare, și totuși scriitura conține integral personalitatea autorului. Eseul despre André Bazin și viziunea sa asupra „cinemaului total” e implicit și despre însemnătatea criticii de artă practicată din vocație, și despre efectul pe termen lung produs de ochiul potrivit la momentul potrivit. În schimb, „Bazin, moartea și cultul lui Humphrey Bogart” descompune într-o prismă de referințe interconectate – reprezentarea efemerității noastre pe marele ecran, filmul noir, existențialismul francez – sursele charismei spectrale a unuia dintre cei mai iconici actori americani din anii ’40-’50. (…)
Deși citesc cărți de critică și istorie a cinemaului din plăcere și nu intenționez – nici nu pot – să scriu despre creațiile cineaștilor altfel decît din perspectiva unui profesor de literatură și estetică atent la interferențele dintre arte, nu ezit să afirm că Andrei Gorzo este cel mai relevant critic de film al generației mele, un critic care nu se teme să fie sclipitor și incomod în același timp. Poate și pentru că a avut de la cine să învețe de ce o reputație proastă e mai ușor de întreținut.
