„Nori deși cu creste negre atîrnau jos deasupra insulei, asemenea unui lințoliu sufocant din care nu răzbătea nici ploaie, nici ninsoare – nori din soiul cel mai cumplit, care te storc de vlagă și-ți încleștează tîmplele în pumnii lor ca oțelul, înfigîndu-și ghearele adînc în ochi și în urechi, în nas și-n gură, umplîndu-ți craniul cu o lapoviță cenușie (...)” – cu o asemenea descriere, Sjón convinge pînă și o combatantă vehementă a lirismului, ca mine, mai ales că asemenea comparații și personificări zugrăvesc de-a dreptul dureros o stare pe care o încerc adesea, fiind meteo-sensibilă. Dincolo de asemenea peisaje, care completează împletirea narativă dintre istorie și mit, autorul își mai presară relatarea și cu note din jurnalul lui Jónas Pálmason, note care descriu vietăți, plante și pietre cu felurite proprietăți. Toate ca toate, însă merită să citiți mai ales despre vînătoarea sa de bezoare: fanii seriei Harry Potter vor avea parte de o confirmare, dar și de o surpriză privind presupusa proveniență a acestora.
