pe lapunkt.ro

Documentarea condiției imperiale a Statelor Unite este abundentă și, dacă nu impecabilă (deși mie așa îmi pare – căci Statele Unite au, prin lentila ”imperială” privite, tot ceea ce au avut alte mari imperii și mai mult decat atat chiar), atunci măcar foarte greu de combătut. Să insistăm asupra părții secunde a argumentului pe care îl generează și susține Ferguson în această carte – și anume, asupra ambivalenței sau chiar a ambiguității în materie de asumare a acestei condiții. Reacțiile care au curs în anul care s-a interpus între ediția primă și cea din 2005 a cărții au fost numeroase și au alimentat dezbatarea despre ceea ce am putea numi, și aici, în chestiunea imperialismului, ”fuga de sine”. O spune Niall Ferguson însuși – sub inventarul acceptării ideii că ”negarea ideii de imperiu” e un fel de condiție națională în SUA: ” Am descoperit că în randul liberalilor americani este acceptabil să spui că Statele Unite sînt un imperiu – cu condiţia să dezaprobi asta. Este permis şi să afirmi, printre conservatori, că puterea americană e potenţial benefică – dar cu condiţia să nu o califici drept imperialistă. Neîngăduit este să spui că Statele Unite sînt un imperiu şi că lucrul ăsta s-ar putea să nu fie chiar aşa de rău. Colosul şi-a propus să facă exact asta, reuşind astfel să-i irite şi pe criticii conservatori, şi pe cei liberali. Conservatorii au respins argumentul meu potrivit căruia Statele Unite sînt, ba chiar au fost mereu un imperiu. Liberalii au fost şocaţi de sugestia mea că imperiul american ar putea avea şi atribute pozitive, nu doar negative”.