Frescă a Rom niei de-a lungul unui deceniu de socio-politică (1979-1989), cu penuria şi mistificarea intrate în rutină, romanul surprinde moravuri, evocă formele de evaziune (film, cărţi, muzică, sex, alcool) şi, mai ales, recompune imaginea agresiunii, pe toate palierele ei: cognitivă (prin cenzurarea şi malformarea cunoaşterii), etică (prin inversarea valorilor), afectivă (cu exerciţiul de distrugere a empatiei), socială şi familială (prin apăsarea asfixiantă a cutumelor), individuală (cu impactul devastator al violului). Însă, înainte de a fi un document veridic al epocii, este o poveste bine strunjită. Alina Nelega ştie să-şi adapteze stilul, trece printr-o răsucire firească de la ample desfăşurări de stil indirect liber la dialog fulgurant sau consistent, îşi cumpăneşte forţele narative încat să surprindă emoţii, slăbiciuni, sentimente, comportamente. (...)
Cu o frază care-şi păstrează densitatea pe spatii mari, impregnată în răstimpuri de un lirism croziv, ca şi cum nu s-ar fi întamplat nimic e un roman care vorbeşte despre apoteoza mistificării, traume şi salvare individuală. Despre societate, adevăr şi uitare. Şi despre locul ocupat de naraţiune în inventarul memoriei.
