Miza Simonei Antonescu devine clară de la început: exemplificarea felului în care muzica și personalitatea Mariei Tănase au avut ecou atît în conștiința celor care au cunoscut-o nemijlocit, cît și a tuturor care i-au îmbrățișat și „trăit” cîntecele. Pe tot parcursul volumului, Simona Antonescu folosește două tehnici înlănțuite, spre conturarea unui portret al variatelor fațete ale Mariei Tănase: tehnica retrospectivei și cea a detaliului. Romanul e structurat în trei mari capitole numite după cîntecele cele mai cunoscute ale artistei (1940- 1950 – Agurida, 1934-1939 – Cine iubește și lasă, 1913-1930 – Mărie și Mărioară). Astfel, cititorul o urmărește pe artistă de la momentul de maximă faimă pînă în zorii vieții, cînd descoperim o fată născută „bătrînă”, care întinerește pe măsură ce dă piept cu provocările existenței. Acest artificiu literar este doar unul dintre trucurile prin care Simona Antonescu menține vie atenția cititorului.
