Roman și al unui cortegiu funerar, al unei procesiuni quasi-infinite a condiției umane din Evul Mediu (perpetuu?), Ultima cruciadă poartă pecetea metafizică a acceptării Ultimității, pentru a ne juca puțin: ultimitatea presupune o anume lipsă de viață viitoare în sine. (…) Căzută în mrejele Scrierii și ale Poveștii, Simona Antonescu nu mai ajunge la capătul călătoriei, chiar dacă personajele își îndeplinesc misiunea (Din toate punctele de vedere, inclusiv scriitoricesc: de toți proscrișii te îndrăgostești dacă reușești să fii candid cititor! Parcă ai vrea ca poveștile vieților lor să mai fie, să continue cumva!).
