în Dilema Veche, nr. 830

Romanul lui Ondaatje este, în primul rînd, unul al imaginilor. Sînt presărate în materia prozei imagini care-ți vor rămîne în minte și, citindu-le, nu m-am putut abține să mă gîndesc la bucuria pe care a încercat-o chiar scriitorul atunci cînd le creiona, cînd le extrăgea din umbre sau din negura memoriei/imaginației pentru a le da contur: Nathaniel și Agnes fac dragoste, pe întuneric, într-o casă abandonată, printre ogari de curse care se aleargă în jurul lor și-și așază boturile osoase pe umerii lor transpirați; Nathaniel conduce o barjă, noaptea, pe Tamisa, ducînd o marfă pe care abia o bănuiește, începuturile de agent secret ale lui Marsh Felon, care își exersează talentele de artist al parkour-ului avant la lettre. Marele atu al lui Ondaatje se află în meșteșugul creării unei atmosfere de incertitudine, secret, promisiuni incerte și anticipări magice, care împreună construiesc, de fapt, orizontul copilăriei și al adolescenței. (…) Lumina de veghe este, pentru mine, cel mai captivant roman de limbă engleză citit în 2019, iar traducerea Ariadnei Ponta se apropie de perfecțiune.